„Situată în partea de nord-vest a Municipiului București, în continuarea cartierului Militari (sub 1 km între marginea satului Roșu și marginea Bucureștiului, sub 9 km între centrul comunei și Podul Cotroceni), comuna Chiajna este localizată pe malul drept al râului Dâmbovița, fiind străbătuta de șoseaua București – Dragomirești Deal – Joița. Ca formă de relief, comuna face parte din câmpia Vlăsiei, având suprafața netedă, cu excepția malului drept al Dâmbovitei. Râul Dâmbovița străbate teritoriul comunei pe distanța de 10 km, iar canalul de aducțiune Argeș are o lungime de 5 km pe teritoriul comunei.” (descrierea comunei Chiajna, www.primariachiajna.ro)
„Din şoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărăşind Someşul când în dreapta, când în stânga, până la Cluj şi chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece râul peste podul bătrân de lemn, acoperit cu şindrilă mucegăită, spintecă satul Jidoviţa şi aleargă spre Bistriţa, unde se pierde în cealaltă şosea naţională care coboară din Bucovina prin trecătoarea Bârladului. Lăsând Jidovița, drumul urca întâi anevoe pâna ce-și face loc printre dealurile strâmtorate, pe urmă însă înaintează vesel, neted, mai ascunzându-se printre fagii tineri ai Pădurii Domnești, mai poposind puțin la Cismeaua Mortului, unde picură veșnic apa de izvor răcoritoare, apoi cotește brusc pe subt Râpele Dracului, ca sa dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitura de coline.” (Liviu Rebreanu, Ion, 1920)
Deși cele două descrieri par să vorbească despre același lucru - un sat, o comună, despre mediu rural, râul care desparte sacrul de profane sau locuri în care s-a născut veșnicia, nu se mai poate spune că în Chiajna viața și timpul curg lent, iar oamenii își trăiesc viața în case bătrânești cu grădină de legume și fructe, cu băncuțe la poatră, căsuțe simple, cu un singur etaj și cu gard scund ce să le permită comunicarea și crearea de relații. În această comună suntem martorii unui rural contemporan ce treptat își pierde caracteristicile inițiale de mediu rural, de „la țară”.
Microbuzul cu care am mers de la București la Chiajna iese din Capitală prin bulevardul Uverturii, apoi trece peste canalul Argeș și, destul de repede, ajunge pe strada 1 decembrie 1918, în Roșu, unul din cele trei sate ale comunei, alături de Dudu și Chiajna. Așa cum mi-a explicat și un bătrân, proprietar al unui mic magazin din sat: „Roșu ține de la pod până la pădure, Dudu de la pădure până la Mega Image, iar restul, până la centură este Chiajna.”
După podul peste canalul Argeș, care are în jur de un metru lățime, următorul semn care ar prevesti că te afli într-un sat cu tradiții, cu case ce au nevoie de protecție divină este troița întâlnită pe una din primele străzi, printre case. Următoarele case întâlnite în Roșu îți confirmă că ruralul contemporan este într-un proces de creare a unei noi identități. Totuși, mă aflu la nici un kilometru distanță de București, factor ce urgentează și favorizează acest proces.
Pe dreapta bulevardului 1 decembrie 1918, înainte de pădure, sunt casele vechi, pe stânga cele construite recent. Noile case au fost ridicate pe bucăți disparate de teren agricol, fiecare așezându-se unde a dorit să aibă un acoperiș: desigur, unul ceva mai mare și mai deosebit. Casele sunt însă în mare parte identice, aliniate: localnicii mi-au povestit că sunt construite de dezvoltatori specializați sau de mici antreprenori imobiliari.
De la pădure, dacă mergi pe strada Rezervelor ajungi la strada Apeductului, în Dudu, care pare a fi o șosea. În imediata proximitate a străzii Apeductului este cartierul Militari din Capitală. Imaginile din satelit de pe Google Maps arată perfect dezordinea în care s-au construit casele spre deosebire de zona din satul Chiajna din apropeierea stadionului. Mergând în continuare pe traseul microbuzului, adică de la pădure înainte, în sus, de-o parte și de alta a străzii, care intrând în Dudu devine strada Ion Luca Caragiale, întâlnim și case construite recent, altele recondiționate, dar și case vechi. Însă, în niciuna dintre situații nu am zărit vreo băncuță la poartă sau alt loc destinat socializării.
Motivele pentru care se construiește și se cumpără într-un mod alert în comuna Chiajna variază. Doi tineri căsătoriți, prieteni, mi-au mărturisit că doresc să locuiască la periferia Bucureștiului, dar să-și păstreze locul de muncă în oraș, asta pentru a face economii și pentru a avea o viață mai ieftină. La acesta mai pot fi adăugate noile preocupări ale oamenilor și dorințele acestora de a avea o casă care să le arate personalitatea, statutul social, să-i reprezinte, dar și accesul la un mediu „natural” și desigur liniștit.
Extras din cercetarea de teren, fișă de observație
Alexandra Cinteză
Studentă Facultatea de Antropologie, Universitatea București,
voluntar în cadrul proiectului „Case Vii. Diversitatea culturală a spațiilor de locuit și împrejurimi”
